PREZENTARE

AȘEZARE GEOGRAFICĂ

Comuna Strâmtura este situată în partea de nord a județului Maramureș la 27 km de orașul Sighetu Marmației și la 80 km de municipiul Baia Mare. Cu o populație de aproximativ 4.000 de locuitori, comuna Strâmtura se învecinează la nord-vest cu localitatea Bârsana, la est cu localitățile Petrova, Leordina și Rozavlea, iar în partea de sud cu localitățile de Poienile Izei și Strâmbu-Băiuț.
Pe cuprinsul comunei sunt o mulțime de ulițe botezate după denumirea acelei părți din comună unde se află situată ulița: ulița Susanilor, ulița Bisericii, ulița Morii, ulița lui Ioancii etc.
De la răsărit la apus Strâmtura este străbătuta de DJ 185 Săcel-Vadu-Izei. Din această șosea pleacă mai multe drumuri comunale, cele mai importante fiind cele leagă centrul comunei cu satele aparținătoare: Slătioara, care este la 5km de comună, respectiv Glod, situat la o distanță de 8km de comună.

ISTORIA LOCALITĂȚII

Ca și celelalte sate vecine, Strâmtura făcea parte din cnezatul aflat sub conducerea voievozilor de la Cuhea (actual Bogdan Vodă). care s-a desființat mai apoi în urma ridicării cnejilor la titlul de comiți, acordat probabil pentru a destrăma orânduirea și administrația de acest fel. Se urmărea aceasta deoarece la sfârșitul secolului al IV-lea Maramureșul era deja integrat Ungariei.
În documentele de-a lungul vremii, strâmturenii sunt cunoscuți ca participanți activi la evenimentele petrecute. Cele mai semnificative ni se par, cele legate de lupta împotriva tătarilor. Prima invazie tătărească în Maramureș a avut loc în anul 1566. La 2 septembrie 1717 tătarii se întorceau din Transilvania și au luat-o pe cursul Văii Izei. La locul numit „Piatra Țiganului”, între Strâmtura și Bârsana, localnicii sub conducerea lui Ioan, Stan și Simion Săpântan, le-au întins o cursă care a devenit un dezastru pentru năvălitori.

EVENIMENTE LOCALE

  • Festivalul de muzică populară, organizat anual în localitatea Glod. De mai bine de un deceniu, comuna se mândrește cu un ansamblu folcloric de copii. Micuții artiști au deja în portofoliu diplome de merit, participări la festivaluri din țară și străinătate și chiar o casetă împreună cu cei de la ansamblul „Strâmtureana”;
  • Târg la „Podul Slătioarei”. Locația mai exactă a acestui târg săptămânal este între satul Strâmtura și satul Bârsana, la aproximativ 30 km de Sighetu Marmației. Pe durata acestei manifestări veți fi înconjurați de la mâncăruri și haine tradiționale la mobilă sculptată în stil maramureșean;
  • Zilele comunei Strâmtura. Nu orice localitate se poate mândrii cu peste 600 de ani de la atestarea documentară. În Strâmtura însă, localnicii sărbătoresc acest lucru prin muzică și dans tradițional, prin parada portului popular și mâncăruri alese.

GLODUL

(ung. Glod) era sat iobăgesc în proprietatea nobililor din Șieu (Al. Filipașcu, IM, p. 98), „dar cu oaspeți regali” (Ilieș, Tara Maramureșului, p. 100). Este situat la nord-vest de muntele Măgura Mare din lanțul vulcanic al Țibleșului, pe cursul superior al Văii Slătioarei (la 8 km de centrul comunal, Strâmtura), râu care se varsă în Iza, între Strâmtura și Bârsana. Această vale, la 1353 a constituit limita de nord-vest a Cnezatului de Vale al Bogdăneștilor, respectiv a domeniului fiilor lui ruga (Ștefan și Ioan). Acești urmași ai lui ruga stăpânesc la 1418 o „possessio Mochyar” (= mocirlă) pomenită ală­turi de celelalte sate de pe același domeniu. Identitatea Glod – Mocsar este confirmată de mutarea limitei domeniului înainte de 1411 de pe Valea Slătioarei pe creasta dealu­rilor dinspre Cosău. Situat și locuit pe un hotar mai vechi (a se vedea supra, depozitul de bronzuri de aici), Glodul nu poate data decât de la sfârșitul secolului al XIV-lea (R. Popa, ŢM, p. 84-85). Satul îşi trage numele de la cuvântul popular glod cu sens de noroi (care provine, probabil, din maghiarul galad), indicând natura noroioasă, mo­cirloasă a terenului. Locuitorii satului sunt numiți glodeni, iar porecla colectivă dată de vecini este „afumați” (inf. H. D.).
Cronica parohiei Glod/1956 (aflată în arhiva bisericii locale) consemnează urmă­toarele lucruri (pe care le-am putut descifra), în capitolul I: Date geografice și istorice: a) cu privire la hotare, se menționează că sunt aceleași din bătrâni, că la început tot hotarul a fost a Vladului (din Săliște) și a lui Dunca din Șieu, că pe Calea Poienilor au fost păduri cu lemne foarte mari și că a fost iagăr un Rotea. Se dau și informații privi­toare la fiarele sălbatice din această zonă, la legăturile cu satele vecine și la ocupația locuitorilor (nedescifrate de noi). Alte mențiuni se referă la: apele minerale aflate la Glod, spre Poieni; la carierele de piatră existente aici, pietrele de moară fiind transpor­tate cu căruțe trase de patru boi; la fenomene meteo extreme (,,cutremure nu au fost, furtunile și inundațiile n-au adus pagube localnicilor, după cum nici secetă”), precum și la foamete și epidemii, cum a fost epidemia de holeră din 1876, când a murit Toaderu Cârznicului și alții.
Am mai menționa între „gazdele” din Glod: Bogații, Crăciunenii, Pintenii, etc.

RELIEFUL

Râul Iza, după ce izvorăște, întâlnește întâi roci mai moi, formându-și o vale largă. După ce trece prin culoarul Săcel (Săcel-Săliștea de Sus), apoi prin bazine­tul Dragomirești (Dragomirești-Cuhea), intră în culoarul Rozavlea cu lărgiri la confluențe (Șieu-Rozavlea-Strâmtura). Aici, întâlnind roci mai rezistente pe o lungi­me de circa 2 km, se îngustează în aval de Strâmtura, între Piatra Țiganului și Prisaca, urmând defileul de la Surduc ca apoi să pătrundă în culoarul depresionar Bârsana-Vad. (apud G. Posea, .. , Județul Maramureș, p. 34).

Pentru mai multe informații legate de datele geografice, naturale și istorice ale comunei vă rugăm să consultați materialul dând click aici.